• Citeste fragmente din romanul Ema (Fetita din conserva) de Lucian Parfene••• O cronica la spectacolul... Prapadul! Regia Lucian Dan Teodorovici Precum si alte texte numai pe Teatru Online •

sâmbătă, 18 mai 2013

Prăpădul L.D.T.

de Lucian Parfene


O piesă despre un artist, soţia acestuia  şi un model de ocazie. Trei destine,  trei poveşti despre viaţă, iubire, moarte.
Debutul regizoral a lui Lucian Dan Teodorovici, pe scena mică a Teatrului Naţional din Iaşi, cu piesa Prăpădul de Attila Bartis, nu îmi pare a fi deloc unul cuminte. Subiectul piesei este unul delicat, el surpinde ultimele luni din viaţa unui fotograf celebru care suferă de o boală incurabilă şi care, ştiind că va muri, încercă să se agaţe de viaţă ducîndu-şi pasiunea – aceea de a fotografia nuduri – pînă la final.  Dar oare lucrurile să fie chiar atît de simple?
Ele încep atunci cînd Farkas András, (Teodor Corban), întîlneşte în tramvai o tînără necunoscută, Agnes Lázár, rol interpretat de Delu Lucaci, pe care o invită în atelierul său în ideea de a-i face o serie de fotografii nud.  Dar în acelaşi timp primeşte şi vestea că a fost diagnosticat cu cancer la plămîni.

András refuză să se opereze, dorindu-şi să traiască de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Vrea să lucreze, să-şi inventarieze fotografiile cu nori şi să o fotografieze pe Agnes. E poate un alt mod de a fugi de moarte, sfidînd-o, întorcîndu-i spatele – sau poate avem de a face cu un egoism ori, de ce nu, cu un excentric mod de a încheia socotelile cu viaţa. Acolo, în acele fotografii, el dă senzaţia că vrea să descopere tot ceea ce nu a găsit pînă atunci la nici o femeie. Relaţia celor doi va evolua treptat, iar imaginea tinerei femei de serviciu va fi imprimată în peste treizeci de mii de fotografii.
Ca o ironie a sorţii, un singur negativ, cel al radiografiei plămînilor mîncaţi de cancer, singura fotografie care i-a fost făcută vreodată, e şi cel care-l va condamna la moarte. E aproape ca o răzbunare, e ca şi cum ai fi învins de propria pasiune.

Un personaj care contrabalanseză povestea de iubire a celor doi este soţia lui Andras, Eva Farkas, rol interpretat de Catinca Tudose. Cei doi au o relaţie rece, se văd clar uzura sufletească, frustrările, înstrăinarea. Atitudinea ei este cînd tolerantă şi protectoare, cînd rece şi arogantă. Şi totuşi, Teodorovici nu o construieşte ca pe un personaj eminamente negativ. Rolul acesta e parcă făcut pentru Catinca Tudose, care reuşeşte cu mare uşurinţă să ne arate diferitele feţe ale unei soţii disperate.

Tragismul piesei este rupt de două momente oarecum comice, cînd „rudele de sînge” ale tinerei vin în atelierul fotografului. Prima oară pentru a-l şantaja şi intimida pe fotograf, prin rolul interpretat de Constantin Puşcaşu, şi a doua oară pentru a cere drepturile de pe urma fotografiilor ce se cuvin „nepoatei”, rol interpretat de Dumitru Năstruşnicu. Deşi apariţiile celor doi sunt relativ scurte ca durată, personajele lor sunt bine conturate, ei simbolizînd, dacă vreţi, partea urîtă a lumii, privitivismul, pragmatismul ei, al celor pentru care viaţa înseamnă doar ceea ce se vede la televizor.

Spectacolul este gîndit ca o succesiune de cadre construite într-o alternanţă aproape cinematografică, ce îţi dă sezaţia de trecere accelerată a timpului.
Privind scena, ai senzaţia că te afli în faţa unui imens negativ fotografic. Decorul este minimalist, studioul unui fotograf, totul este în alb şi negru, un ecran mare de pînză fixează fundalul. Deşi acţiunea se desfăşoară în cabinetul fotografului, piesa nu este complet lipsită de dinamism, personajele utilizează bine spaţiul, toate obiectele prezente în scenă îşi au rostul, nimic nu este în plus, elementele de decor au o funcţionalitate clară, la un moment dat se trage chiar şi cu un pistol.  

Piesa nu impresionează prin muzică, sunt doar scurte fragmente de melodii  care vin în contrapunct cu acţiunea piesei,  în schimb luminile, un reflector pentru fotografii, şi unul plasat în spatele scenei sunt folosite inteligent, creînd un joc interesant de lumini şi umbre.

Delu Lucaci e cînd timidă, cînd seducătoare şi obraznică, aşa cum trebuie şi reuşeşte să fie, demonstrînd că nimic nu e imposibil în teatru şi că fiecare rol e o provocare.

Rolul cel mai greu îl are Teodor Corban, atît prin faptul că nu părăseşte nici o clipă spaţiul de joc, cît şi prin complexitatea personajului Farkas András, a cărui stare fizică şi psihică se va degrada treptat, în final ajungînd orb, într-un scaun cu rotile, spiritul său, exuberant la început, topindu-se iremediabil, devenind o umbră, un negativ proiectat pe ecranul de pînză din fundal. Şi lui Teodor Corban îi reuşeşte.

Chiar dacă spectacolul conţine scene de nuditate şi limbaj licenţios, ele nu sunt gratuite, fiind chiar necesare tocmai pentru a mări contrastul dintre nevoia de viaţă, de iubire şi zbuciumul sufletesc a lui András.

Cele 90 de minute ale spectacolului trec repede. Iar finalul nu este deloc unul fericit. Totuşi, nu ştiu de ce, nu am plecat din sală cu un gust amar. Poate pentru că Lucian Dan Teodorovic a reuşit în această montare să îmbine metafora cu realitatea crudă şi neiertătoare sau poate pentru că a izbutit să găsească un echilibru între tragic şi comic, între ură şi iubire, un echilibru pe care nu mulţi regizori îl ating din prima încercare.

 Articol aparut în revista Teatru Uage
Prăpădul de Attila Bartis

Regia: Lucian Dan Teodorovici
Scenografia: Nicolai Mihăilă
Asistent scenografie: Andreea Spătaru,
Foto: Dan Mititelu, ilustraţia muzicală: Neolexica
Distribuţia: Teodor Corban, Catinca Tudose, Delu Lucaci, Constantin Puşcaşu, Dumitru Năstruşnicu

Attila Bartis Este unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani din Ungaria. S-a nascut in Tirgu Mures, iar la 16 ani a fost nevoit sa se mute la Budapesta impreuna cu familia. Cel mai cunoscut roman al sau este A nyugalom (Tihna, Paralela 45, 2006), tradus in peste 20 de tari. A mai scris romanul A séta (Plimbarea, Polirom, 2008), volumele de nuvele A kéklő pára (Aburul albastrui), A Lázár-apokrifek (Apocrifele lui Lazar) si drama Anyám, Kleopátra (Mama mea, Cleopatra). Bartis a avut mai multe expozitii de fotografie, una dintre cele mai cunoscute fiind Mostenirea Engelhard. Pentru acest proiect a primit cea mai mare bursa de fotografie din Ungaria, Pécsi József. In octombrie 2010 a publicat la Budapesta albumul foto A csöndet úgy (Linistea asa).

Lucian Dan Teodorovici este coordonator al colectiei „Ego. Proza” a Editurii Polirom si senior editor al saptaminalului Suplimentul de cultura. Intre 2002 si 2006 a fost redactor-sef al Editurii Polirom. A colaborat cu proza, teatru si articole la diverse publicatii din tara si strainatate. Este autor sau coautor al unor scenarii de film si televiziune. A publicat mai multe romane şi cărţi de proză scurtă şi povestiri. În 2012 a terminat secţia de regie la Universitatea "George Enescu" din Iaşi. Piesa "Prăpădul" constituie debutul său regizoral pe o scenă importantă din Iasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu